Din multă pasiune care a ars mocnit vreme îndelungată, din dragoste pentru artă, fermecată de frumos și fascinată de urât, am pornit acum ceva timp în călătoria descoperirii sinelui. Nu am finalizat-o, nici că m-am obosit prea mult, pentru că știu că aceasta este poate singura călătorie pe care nu o putem finaliza, oricât am călători, oricât am descoperi. Către mine merg cu privirea sus și cu zâmbetul pe buze, chiar dacă de multe ori privirea mi-a fost plecată și zâmbetul ascuns. Am aflat că urâtul este frumos, că și nefericirea este tot o formă de fericire, că durerea este o alinare, că viața nu este nici frumoasă, dar nici urâtă, căci nimeni nu o poate consacra astfel. Că viața pe care o trăim, fiecare în parte, este, în definitiv, o formă a ceea ce suntem noi, în interior. Viața îmi este frumoasă când îmi sunt frumoasă, dar teribil de urâtă când îmi sunt proriul coșmar. Dar fascinația pentru urât mă îmbie să-l valorific din plin, nicidecum să îl cosmetizez. Aici, îmi voi așterne urâtul, frumosul, însă în limitele verosimilului și necesarului.

la blanche neige-Albă ca zăpada