Din vântul rece și ploios,
Din ceața groasă și cețoasă,
Te aflu-n mâlul noroios
Și mi te-ascunzi în partea mea ploiasă.

Cea care știe să te adore,
Cu un infinit mai mult ca cea care zâmbește.
Tristețea nu îmi nenorocește sufletul,
Căci doar ea îl simte, ocrotește și-l trăiește.

În norii simpli, și frumoși, și dantelați..
Te ascunzi sfios și aștepți să te găsesc.
Dar tu, tu uiți
Că îmi ești unic nor, și apus, și răsărit ceresc.

Că ce e imposibil, nu-i neapărat frumos.
Că ce-i un vis nu este și realitate.
Te rog să te cufunzi în norul tău spumos,
Pe mine să mă preferi antichitate..

O amintire veche, poate nici atât..
Orice, dar nu prezentul cel prezent,
Cel mai tăios, și trist, și mohorât,
Ce te-a furat, ucis, și prefăcut în testament.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s